Lift, lifturi, s.n. Ascensor. – Din engl.,fr. lift.
Liftier, -ă, liftieri, -e, s.m. şi f. Conducător de lift, persoană care manevrează (şi întreţine) liftul. – Din fr. liftier.
Acestea sunt definiţiile din Dicţionarul explicativ al limbii române.
Pentru mine, liftul a reprezentat în copilărie un loc de joacă şi chiar mai mult decât atât. Era ca o navetă spaţială care mă purta spre noi galaxii. Când aveam vreo 8-9 ani, am învăţat prima dată cum să mă opresc cu liftul între etaje. A avut grijă Cătălin să mă înveţe cum să deschid uşile între etaje, să opresc cabina şi cum să folosesc maneta din partea stângă – sus „în caz de urgenţă”. Adică să pot să ies din ascensor. Figura cu maneta nu mi-a ieşit întotdeauna, de vreo 3 ori m-a evacuat în siguranţă tatăl lui Cătălin care era administratorul blocului la vremea respectivă. Fiind militar de carieră, acesta mă urechea bine când mă prindea în fapt, după care mă preda în siguranţă lui tata care mă muştruluia şi el.
Apăsarea butonului de alarmă aiurea, transportarea bicicletei cu liftul sunt chestii banale, ca să zic aşa. Chiar dacă apăsam cu o mână butoanele din centru, din partea de sus a cabinei şi cu cealaltă mâna ţineam bicicleta. Treaba asta se cam repeta după ce am împlinit 12 ani când mi-a cumpărat mama bicicletă de ziua mea. Şi cum Pegasul meu nu încăpea şi nu permitea închiderea uşilor interioare ale ascensorului, trebuia să ţin cele 2 butoane de sus apăsate până ajungeam cu liftul la destinaţie. Cunoscătorii ştiu care e şusta cu mersul cu liftul cu uşile interioare ale cabinei deshise. Asta la lifturile ceauşiste, of course. :))
Tot pe la vârsta de 11-12 ani am descoperit, urmărindu-i pe Dan, Marius şi Johnny, o chestie care mi s-a părut foarte mişto la vremea respectivă: blocarea liftului din exterior după urcarea persoanei „norocoase” în cabină care vroia să ajungă în linişte şi pace la domiciliu. Sau dacă prindeam pe cineva sosit în vizită, vreun musafir cu flori, cadouri, etc., ghinionul lui!
Pe scurt, pândeam „victima” până se urca în lift. Acesta pornea, apoi cu un băţ de chibrit băgat într-un orificiu din tocul uşii metalice exterioare blocam ascensorul. Astfel cabina se oprea între etaje! „Centrul de comandă” era la parter. Aşa, pur şi simplu. Numai că într-o zi nu aveam beţe de chibrit la mine şi am introdus în găuricea cu pricina…o sârmă găsită atunci pe moment în holul blocului. Copii, nu faceţi asta acasă!
Bineînţeles că m-am electrocutat şi nici azi nu-mi vine să cred cum am scăpat teafăr!!!
Tot răul a fost spre bine. Instantaneu am făcut o figură extraordinară de break-dance care nu-mi ieşea deloc în condiţii normale.:) Radu care a fost martor la acţiunea respectivă m-a turnat la tatăl lui care le-a povestit părinţilor mei toată întâmplarea. După mustrarea binemeritată pe care am primit-o, nu am mai sabotat niciodată utilizarea liftului.
Autor: Cristian Milla, sursa: cristi-raraitu.blogspot.com
Ce amintiri amuzante! Copilărești, memorabile, periculoase pe alocuri. Bine că n-ai pățit nimic. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Tin minte electrocutarea asta toata viata. 😀 😀 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O, Doamne! 🙂 Ai avut zile, cum se spune, sau nu ți se terminase firul vieții…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cam asa ceva. 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ce experiente ai avut! Mi-a placut chestia cu naveta!:) Nu si cealalta! Extrem de neplacuta!
Si apasatul pe butoanele alea era valabil cand nu puteam inchide usile, daca eram cu multe bagaje! 🙂
Multumesc pentru poveste, Cristi! Numai bine!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Butoanele din mijloc. o solutie esentiala. 😀 Multumesc, Suzana! O zi faina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ți-am citit articolul ăsta de aseară și am uitat să îți spun că m-a făcut să zâmbesc. Dar m-am revanșat acum! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este o povestioara scrisa acum 10 ani cand am inceput bloggingul pe blogspot. Probabil iti amintesti de blogul meu, ai comentat de multe ori pe cristi-raraitu . blogspot. com in trecut.
Imi pare bine ca ti-a placut postarea! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Prin 2010-2013 eram foarte activ pe blog, citeam și comentam pe sute de bloguri. Au fost câțiva ani în care îmi mersese foarte bine în online, dar apoi mi se tăiase și am abandonat. De câteva luni de zile am început din nou să scriu și să mă îngrijesc de vechiul blog. Mai fac curățenie, mai scriu, mai caut prieteni din trecut. Pe unii i-am găsit, iar acum am mai găsit încă unul 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici eu nu prea mai aveam chef de blogging… Am inceput si pe WordPress anul trecut si mi-a revenit cheful.
Mult succes in continuare in blogosfera, Ciprian! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mult succes și ție! Ți-am adăugat blogul pe Feedly ca să aflu când mai scrii câte ceva. Până la urmă ăsta este blogul principal?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult! 🙂
Pe asta postez mai mult… Mai am unul nou pe blogspot facut special pentru Miercurea fara cuvinte și cel vechi pe care mai public uneori ca sa nu moara de tot. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Înțeleg. Deci trei bloguri (dacă îl iau în calcul și pe cel vechi). Păi și nu crezi că ar fi mai ok să ai unul singur? Aduni mai multe articole, poate și mai mulți cititori care o să revină în viitor. Îmi dau și eu cu părerea și stric o întrebare; nu arunca cu pietre în mine 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pai ala vechi are cel mai mare trafic… A avut Blogspot niste update-uri anul trecut prin decembrie si functiona aiurea.
Le-am scris celor de la Blogspot si l-au aranjat, insa dupa vreo doua luni. 😀
Pana s-a rezolvat cu blogul vechi, intre timp le facusem pe cele noi.
Acum daca am intrat in hora trebuie sa joc. 😀 😀 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te înțeleg! Nu spun decât că atunci când te concentrezi pe un singur blog trebuie pot să meargă mai bine decât atunci când te uiți în trei părți deodată.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Corect. Ai dreptate. Insa eu nu am asteptari mari de la blogging. Consider blogurile ca niste locuri de joaca. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană