Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

George Topîrceanu – M-am procopsit (poezie amuzantă)

George Topîrceanu (1886 – 1937)

M-am procopsit (George Topîrceanu)

La opt ore fix, în stradă
Pe trotuar o așteptam.
Se svonea din gura lumii
Cum că fata ar fi cam…

Ba mai mult decît atîta,
Șoapte rele, ici, colo
Ajungeau pînă la mine
Cum că fata ar fi o…

”Cum” și ”o” puțin îmi pasă
Zică lumea cît o vrea,
Dacă fata e frumoasă
Poate fi și ”cam” și ”prea”,

La-nceput făcea fasoane
Dar în urmă se lăsă:
”Ce vrea Domnul de la mine?”
― Domnișoară aș vrea să…

Am vorbit; noaptea acasă
”Domnișoara” m-aștepta.
Șoapte, strîngere în brațe,
Sărutări, etcetera…

Nu mult timp după aceea
Am văzut cine era.
Mă căiesc și-acuma. Fata,
Înțelegi, era prea ”prea”…

N-avui însă încotro
Lucru, vezi, se petrecu,
Și fiindcă fuse o…
M-alesei în urmă cu…

Sursa: cristi-raraitu.blogspot.com

George Topîrceanu (n. 20 martie 1886, București – d. 7 mai 1937, Iași) a fost un poet, prozator, memorialist, publicist și traducător român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.

Publicitate

Ion Pribeagu – Soacra (epigramă)

Caricatura lui Ion Pribeagu de pe coperta cărţii „Mic şi al dracului. Antologia unui rege al umorului”, Editura Teşu, 2005

Ion Pribeagu – Soacră-mea-ntr-o seară…

Soacră-mea-ntr-o seară, cum stătea proţap,
Ceasul din perete i-a căzut în cap!
Eu, privind pendula ce-i turtise nasul…
Zic: – N-aduce anul ce aduce ceasul!

epigramă de Ion Pribeagu din Antologia epigramiştilor români (2007)

Ion Pribeagu

Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani – d. 1971, Tel Aviv, Israel) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist evreu originar din România.
Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină.
A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții.
A scris mult „pentru sertar”, iar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori citea ceva „conspirativ” vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el „impertinente”. În ultimii ani a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul.
În perioada 1939 – 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase. Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza”.
În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în „Cronica rimată” a cotidianului „Viața Noastră” din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă, notează Wikipedia. 

Sursa: cristi-raraitu.blogspot.com

Domnişoara L. şi trupa lui Tarzy

Domnişoara L. era supraponderală, locuia la etajul 6, avea 67 de ani şi câţiva Pekinezi. Ieşea în fiecare zi la plimbare cu patrupedele în jurul blocului. Eu eram în clasa a treia şi o aşteptam cu nerăbdare în fiecare zi când veneam de la şcoală să iasă afară, ca să mă joc cu Tarzy şi ai lui. Numele de Tarzy provenea de la Tarzan şi îi aparţinea celui mai mic dintre câini.

De obicei îl vedeam pe Tarzy coborând scările de la intrarea în bloc în viteză, după el urmând agale încă trei câini şi stăpâna lor. Deci, avea în total patru animăluţe.
După ce îi smotoceam bine, ne vedeam de ale noastre, jucam fotbal, de-a v-aţi ascunselea sau alte jocuri specifice copilăriei în aer liber, care difereau mult de privitul cu ochii la monitor, ore în şir, al copiilor din ziua de azi.

La un moment dat Tarzy dispărea, iar domnişoara L. nu era preocupată de acest lucru, plimbându-se liniştită în continuare împreună cu câinii care rămâneau trei în jurul ei… Unde era al patrulea?
Începeam să-l caut prin zonă, să-l strig pe nume, iar el nimic.
Altădată ieşea fără el, dar ce să vezi?… Acesta apărea după aproximativ o oră şi completa trupa de la etajul 6, adică patru câini mititei!

După câteva zile de strigăte şi căutări, un vecin mi-a spus că de fapt sunt în total şapte Pekinezi… Domnişoara L. îi scotea la plimbare pe rând, în două grupuri, aşa explicându-se dispariţiile şi apariţiile neaşteptate ale micului Tarzy.

Autor: Cristian Milla, sursa: cristi-raraitu.blogspot.com

%d blogeri au apreciat: