MELODIE NOUĂ: Dony, Otilia și Erika Isac – ”Peaches and Cream” (2021). VIDEOCLIP OFICIAL, NEW SINGLE

„Peaches and Cream”: Otilia, Dony și Erika Isac  au descoperit rețeta perfectă pentru o primăvară „delicioasă”

Dony, Otilia și Erika Isac au avut nevoie de doar două ingrediente pentru a lansa cea mai hot piesă: „Peaches and Cream”. Compus de către hitmaker-ul Laurențiu Duță alături de Dony, Erika Isac și Mazo Daniel Giraldo, „Peaches and Cream” este un single ce te îndeamnă să ieși din zona de confort, să începi să îndrăznești și, mai ales, să nu renunți niciodată la visurile și așteptările tale. Prin versurile flirty și refrenul catchy, Otilia, Dony și Erika Isac evidențiază începutul unui nou trend muzical în care distracția este punctul cheie. Piesa este însoțită de un videoclip cool și misterios a cărei poveste se desfășoară într-un tren în care fanteziile devin realitate. În regia lui Kobzzon, clipul îi are protagoniști pe Otilia și Erika, femeile seducătoare, puternice și pline de sex-appeal și Dony, călătorul ce se lasă cucerit de ele.

„Sunt foarte încântată de această colaborare, mai ales că în adolescență am crescut cu piesele lui Dony și ale lui Laurențiu Duță, eram o fană înfocată și nu îmi vine să cred că astăzi am ajuns să facem o piesă minunată împreună. Sper să fie un succes mondial și să ducem numele României mai departe așa cum am obișnuit și până acum!”, povestește Otilia.

„Împreună cu bunul meu prieten, Laurențiu, ne-am apucat să lucrăm la albumul «Dony». Pe parcurs am avut ideea de a o coopta pe Otilia pentru single-ul «Peaches and Cream» și m-am bucurat mult că a luat parte la această colaborare. Ulterior, Laurențiu a venit cu ideea perfectă de a o integra și pe Erika pe piesă, o voce nouă și foarte fresh care a dat un aer foarte new piesei, apoi am decis să colaborăm cu regizorul Kobzzon care a reușit să facă un videoclip nemaipomenit”, adaugă Dony.

„«Peaches and Cream» a fost exact acea dragoste la «prima audiție». Participarea mea pe piesă a fost una spontană, iar acest lucru face ca această colaborare să fie chiar mai exciting și să mă bucur din plin de ea. Piesa are un aer de vară, e genul care te face să te ridici de pe scaun orice ar fi. Sper ca toată lumea să aibă aceeași reacție, cum am avut-o eu atunci când băieții mi-au prezentat piesa pentru prima dată. Chiar cred că o să fie un banger pentru perioada ce urmează!”, spune Erika.

Otilia a cucerit publicul odată cu lansarea piesei „Bilionera”, care a strâns peste 435 de milioane de vizualizări pe YouTube și s-a poziționat în topul clasamentelor de specialitate din Turcia, Grecia, Cipru și alte țări. Artista a mai lansat piese precum „Aventura”,  „Deli Gibi”, „Adelante” și „Diamante”, care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube.

Dony a lansat nenumărate hituri alături de David Deejay de-a lungul timpului, printre care „Sexy Thing” și „So Bizarre” și împreună au susținut fenomenul „popcorn”. A colaborat cu Elena pentru hitul „Hot Girls”, dar și cu Andreea Bănică pentru „Samba”, iar până acum a prezentat piese de succes diferite ca gen muzical, de la pop, la reggaeton. În 2020, Dony a lansat alături de Lariss „Mamita”, o piesă ce îmbină beat-uri fresh cu elemente reggaeton ce-ți rămân întipărite în minte, iar în urma cu patru luni a făcut echipa cu Andra și Matteo pentru „Barcelona”.

Erika Isac i-a impresionat pe Delia, Ştefan Bănică şi Horia Brenciu într-unul dintre cele mai urmărite emisiuni de talente şi a ajuns până în Prima Gală. Artista este pasionată de pian, canto, dans modern şi dans sportiv, iar de-a lungul timpului a câştigat mai multe premii în cadrul concursurilor şi festivalurilor muzicale.

Sursa: CatMusic.Ro

Dony x Otilia x Erika Isac – Peaches and Cream (Official Video)

Music: Laurentiu Duta, Donici Corneliu Constantin, Erika Isac; Lyrics: Donici Corneliu Constantin, Laurentiu Duta, Mazo Daniel Giraldo, Erika Isac; Produced by: Laurentiu Duta, Donici Corneliu Constantin; By Cat Music (YouTube), 4 mar. 2021