Ion Pribeagu – ”Verișoara” (poezie satirică)

Motto:

În această lume slută

Un strop de umor ajută! (Ion Pribeagu)

Foto: Pinterest

Ion Pribeagu – ”Verişoara”

Prin anul nouă sute nouă

Nu mai eram un oarecare,

Veneam la clubul „Lumea Nouă”

Şi alte cercuri literare.

Îl cunoscusem pe Gârleanu,

Pe Cincinat, pe Eftimiu

Şi-a apărut, de Minulescu, „Romanţe pentru mai tîrziu”.

Visam să cuceresc o lume,

Să schimb humorului tiparul,

Că publicasem nişte versuri

Într-un săptămânal. „Ţînţarul”.

Văzînd directorul revistei

Că am talent de pamfletar,

Fără să steie mult pe gînduri

M-a angajat ca secretar.

Redacţia era în centru;

O cameră unde-ncăpea

Biroul, scaune, dulapul,

Maculaturi şi-o canapea.

De joi, când apărea revista

Şi pînă lunea care vine

Redacţia era închisă

Şi cheile erau la mine.

Directorul, un om politic,

Cu redingotă şi cu cioc,

Venea în timpul săptămînii,

Însă duminica deloc.

Aşa că tînăr, cu speranţe,

Plutind în sferele senine,

Mi-nchipuiam că-n toată ţara

Nu-i altul mai grozav ca mine!

Şi într-o sîmbătă, pe seară,

Plimbîndu-mi visul pe Lipscani,

M-am cunoscut cu o fetiţă

Cam de vreo douăzeci de ani,

De parcă Dumnezeu din ceruri

Vrînd dorurile a-mi înfrîna,

O nimfă mi-a trimis în cale

Şi mi-a şoptit: – Ionică, na!

Nici nu-mi mai încăpeam în piele

De-acest potop de fericiri,

C-avea cosița în inele

Şi-n sîn, ascunşi, doi trandafiri,

Guriţa roşie şi mică

Şi ochii negri, plini de foc,

Că tot privindu-i mi-era frică

Să nu pleznesc de-atît noroc!

Ne-am dus la cinema, la „Clasic”.

Un film cu Eva şi Adam.

O vorbă n-am scos pe-ntuneric,

Că doar prin mîini ne-nțelegeam.

Tîrziu, cam după miezul nopţii,

Ca-un autentic amorez,

Am invitat-o ca să vadă

Redacţia unde lucrez.

În cameră, printre săruturi,

Înghirlandate în rondele

Am proclamat-o-ntr-o poemă

Prinţesa visurilor mele!

Şi dimineaţa, pe la zece,

Cînd vream să-i mai dedic o strofă,

Deodată, a bătut în uşă Directorul!

O catastrofă!

În clipe de-astea, turbulente,

Tu nu ştii singur ce să faci:

S-ascunzi după birou fetiţa,

Sau cît mai grabnic să te-mbraci.

Şi s-a-ntîmplat cum se întîmplă

Când n-ai un pic de prevedere:

Eu, numa-n pantalon şi guler,

Şi ea cu nudul la vedere!

Directorul, galant din fire,

Privind-o a şoptit: – Scuzaţi!

Iar eu am spus:

– Mi-e verişoară,

Venit-aseară din Galaţi!

A scotocit printre sertare,

A scos grăbit un manuscris,

Şi cînd fu gata de plecare,

M-a tras de-o parte şi mi-a zis: –

Să nu fii supărat, Ionică,

Însă aş vrea să-ţi spun ceva:

Acum trei luni, fetiţa asta,

A fost şi verişoara mea!…

poezie satirică de Ion Pribeagu

Ion Pribeagu

Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani – d. 1971, Tel Aviv, Israel) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist evreu originar din România, informează Wikipedia. Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții. A scris mult „pentru sertar”, iar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete.

Rareori citea ceva „conspirativ” vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el „impertinente”. În ultimii ani a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul. În perioada 1939 – 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase. Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza”.

În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în „Cronica rimată” a cotidianului „Viața Noastră” din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă, notează Wikipedia.

O aventură galantă (poezie de Ion Pribeagu)

Foto: Pinterest

O aventură galantă

Într-o seară, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventură,
Nici cu Haike, nici cu Sură,

O coniţă delicioasă,
Nici urâtă, nici frumoasă,
Şi-am intrat cu ea în vorbă,
Nici de Cosmos, nici de ciorbă.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici căprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zâmbitoare,
Nici prea mică, nici prea mare,

Sânii, două rândunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptă
Nici prostuţă, nici deşteaptă.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutând ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.

Şi-am ajuns la ea acasă,
Nici prea’naltă, nici prea joasă,
Locuinţă minunată,
Nici murdară, nici curată.

Mi-a dat o cafea uşoară,
Nici prea dulce, nici amară,
Ş-a început să se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,

I-am sorbit formele toate,
Nici din faţă, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbă,
Nici prea neagră, nici prea albă.

Avea talia subţirică,
Nici prea mare, nici prea mică,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,

Nişte-îmbrăţişări divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sărutam prin beznă,
Nici pe nas şi nici pe gleznă,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mătuşe,

Ci bărbat-su, Şmil din piaţă,
Nici cu cioc, nici cu mustaţă,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartă, nu-i nici vie
Simt un fior care mă trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,

Şi când mă rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mă din ladă,
Nici în curte, nici în stradă,

Deodată uşa scapă,
Nici se sparge, nici se crapă,
Şi stă Şmil ca un sihastru,
Văd nici verde, nici albastru.

  • Ce cauţi aici? – Mă întreabă,
    Nici în pripă, nici în grabă,
    I-am spus, fără să-mi dau seama:
  • Nici pe tata, nici pe mama!

Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
… Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţă,
Nici spital, nici ambulanţă,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtă, nici pe spate,

De atunci mi-e viaţa roză,
Nici în versuri, nici în proză,
Şi aştept o aventură,
Ori cu Haike ori cu Sură.

poezie satirică de Ion Pribeagu

Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani – d. 1971, Tel Aviv, Israel) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist evreu originar din România, informează Wikipedia.

Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții. A scris mult „pentru sertar”, iar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete.

Rareori citea ceva „conspirativ” vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el „impertinente”. În ultimii ani a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul.

În perioada 1939 – 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase. Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza”.

În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în „Cronica rimată” a cotidianului „Viața Noastră” din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă.

Curriculum Vitae în versuri

Numele: Ion Pribeagu / Ocupația: scriitor, / Peste un metru înălțime / De la cap pân-la picior. / Data nașterii: octombrie / Locul nașterii: în pat / Semnele particulare:/ Mărunțel și inspirat. / Ochi deștepti ascunși sub lupe, / Nas copoi și barba rade, / După stil și comportare / Par a fi om cumsecade.

Scrisoarea lui Ion Pribeagu către Gheorghiu-Dej

Pentru că i s-a respins cererea de emigrare în Israel de câteva ori, Ion Pribeagu s-a hotărât să-i scrie lui Gheorghiu-Dej. Aceasta este scrisoarea datorită căreia i-a fost aprobată cererea de emigrare.

„Am depus actele toate / Și bilet de sănătate, / Și fotografii recente, cazierul cu amprente, / Plus biletul de vaccin / Că n-am fost supus străin, / Note bune la purtare, / Ordinul de concentrare, / Act de naștere-al lui tata, / De la fisc pe cinci ani plata. / Anexez aici chitanța / Că-s la zi cu Manutanța, / Am dovada de la „Sacra”/ C-am trăit bine cu soacra, / Că n-am bloc, că n-am moșie, / Că n-am stat la pușcărie, Că n-am fost nici beat, nici mort. / Am și act de cununie / Și-mi mai trebuie-o hârtie, /Doar atâta: Pașaport.”

Sursa: cristi-raraitu.blogspot.com