Păstorel Teodoreanu – ”Zece membri de partid” (poezie amuzantă)

Al. O. Teodoreanu (Păstorel) – Zece membri de partid

Zece membri de partid
Visau viaţă nouă
Unul a vorbit în vis,
Şi-au rămas doar nouă

Nouă membri de partid
De marxism s-au copt!
Unul s-a răscopt din ei,
Şi-au rămas doar opt!

Opt membri de partid
Au trecut la fapte …
Unul a trecut la Tito!
Şi-au rămas doar şapte!

Şapte membri de partid
Fac afaceri grase,
Unul a intrat la zdup
Şi-au rămas doar şase!

Şase membri de partid
Au strigat lozinci,
Unul a strigat greşit
Şi-au rămas doar cinci!

Cinci membri de partid
Când au fost la teatru,
Unul n-a aplaudat
Şi-au rămas doar patru!

Patru membri de partid
Şi cam toţi evrei,
Unul a plecat în Eretz
Şi-au rămas doar trei!

Trei membri de partid
Vorbeau de război!
Unul a vorbit cam mult,
Şi-au rămas doar doi!

Doi membri de partid
Mândri ca păunul.
Unul a înnebunit,
Şi-a rămas doar unul!

Un membru de partid,
Cel mai lămurit.
A plecat cu Onete-ul
Şi n-a mai venit!

ZERO membri de partid,
Luptă pentru pace.
Că partidul nostru drag
Ştie el ce face!

Păstorel Teodoreanu (pseudonimul lui Alexandru Osvald Teodoreanu; n. 30 iulie 1894, Dorohoi – d. 17 martie 1964, București) a fost un poet, avocat, scriitor, publicist român, gastronom și iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene. A rămas în literatura română prin epigramele sale. Romanul său cel mai cunoscut este ”Hronicul măscăriciului Vălătuc”, pe care criticul literar George Călinescu îl compară cu ”Gargantua și Pantagruel”. A fost fratele mai mare al romancierului Ionel Teodoreanu, informează Wikipedia.

Ion Pribeagu – Dacă plouă, ce mă fac? (poezie satirică)

Motto:
În această lume slută
Un strop de umor ajută!
(Ion Pribeagu)

Dacă plouă, ce mă fac?

Liftan e un tip simpatic
Cum altul nu găseşti
Şi mai e şi voiajorul
Cel mai prima-n Bucureşti.

De-ţi vorbeşte, totdeauna-i
Plin de duh şi plin de spumă
Nu există să se lase
Fără să-ţi plaseze o glumă.

Are un sac de anecdote
Şi de znoave fel de fel
La petreceri e o plăcere
Nopţi întregi ai sta cu el.

Nu există povestire
Fie lungă, fie scurtă
Să ţi-o spună el cu farmec
Şi să nu te ţii de burtă.

Fiind un personaj de seamă
Şi în branşa lui fruntaş
Trage numai la hotelul
Cel mai mare din oraş.

Îl iubesc hotelierii
Ca pe un portbonheur al lor
Fiindcă domnul Liftan este
Cel mai staşnic voiajor

Şi într-o zi sfârşind programul
Şi soios din cale afară
Se ducea grăbit s-ajungă
Cât mai repede la gară.

Când să urce în tren deodată
Tocmai în minutul acela
Liftan şi-a adus aminte
Brusc că şi-a uitat umbrela.

La hotel se-ntoarce însă
Camera (ce clipă cruntă)
E ocupată de-o pereche
Care e în voiaj de nuntă.

Ce să facă bietul Liftan?
Deşi are treabă multă
Dar să-i treacă plictiseala
Stă la uşă şi ascultă.

– Puico, spune a cui e gura,
Care în voci mă va îmbăta?
Şi o voce îngerească
Zise: e a ta şi a mea!

– Dar ai cui sunt ochii aceştia
Mari şi negri ca agata?
– Tot ai mei sunt dragă Sandu!
– Să ţi le mănânce fata!

– Dar mânuţele astea roze
Cu miresme de petale,
Ale cui sunt păpuşico?
– Ale mele şi-ale tale.

– Cămeşuţa asta fină
Albă ca un puf de nea?
– Jur că n-am împrumutat-o
Crede-mă că-i tot a mea!

– Dar pantofii albi în care
Dorm ca două rândunici
Picioruşele-ei superbe
Cine le mănâncă ghici?

– Cine vrei să le mănânce?
Ciripeşte ea agale
Tot ce e aici în casă
Toate, toate-s ale tale

Auzind aceste vorbe
Liftan se aprinde foc
Şi cu multă discreţiune
Bate în uşă: Toc! Toc !Toc!

-Cine e acolo?
– Eu sunt.
– Şi cam ce doreşti mata?
– Când ajungi la umbrelă
Vă înştiinţez că-i a mea.

poezie satirică de Ion Pribeagu

Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani – d. 1971, Tel Aviv, Israel) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist evreu originar din România.
Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină.
A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții.
A scris mult „pentru sertar”, iar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori citea ceva „conspirativ” vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el „impertinente”. În ultimii ani a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul.
În perioada 1939 – 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase. Este autorul versurilor cunoscutei melodii „Zaraza”.
În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în „Cronica rimată” a cotidianului „Viața Noastră” din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă, informează Wikipedia.

DESEN: caricatura lui Ion Pribeagu de pe coperta cărţii „Mic şi al dracului. Antologia unui rege al umorului”, Editura Teşu, 2005

Sursa: cristi-raraitu.blogspot.com

LIFTUL ŞI LIFTIERUL. COPII, NU ÎNCERCAŢI ASTA ACASĂ!

Artist: Marty Bucella, Source: cartoonstock.com

Lift, lifturi, s.n. Ascensor. – Din engl.,fr. lift.

Liftier, -ă, liftieri, -e, s.m. şi f. Conducător de lift, persoană care manevrează (şi întreţine) liftul. – Din fr. liftier.

Acestea sunt definiţiile din Dicţionarul explicativ al limbii române.

Pentru mine, liftul a reprezentat în copilărie un loc de joacă şi chiar mai mult decât atât. Era ca o navetă spaţială care mă purta spre noi galaxii. Când aveam vreo 8-9 ani, am învăţat prima dată cum să mă opresc cu liftul între etaje. A avut grijă Cătălin să mă înveţe cum să deschid uşile între etaje, să opresc cabina şi cum să folosesc maneta din partea stângă – sus „în caz de urgenţă”. Adică să pot să ies din ascensor. Figura cu maneta nu mi-a ieşit întotdeauna, de vreo 3 ori m-a evacuat în siguranţă tatăl lui Cătălin care era administratorul blocului la vremea respectivă. Fiind militar de carieră, acesta mă urechea bine când mă prindea în fapt, după care mă preda în siguranţă lui tata care mă muştruluia şi el.

Apăsarea butonului de alarmă aiurea, transportarea bicicletei cu liftul sunt chestii banale, ca să zic aşa. Chiar dacă apăsam cu o mână butoanele din centru, din partea de sus a cabinei şi cu cealaltă mâna ţineam bicicleta. Treaba asta se cam repeta după ce am împlinit 12 ani când mi-a cumpărat mama bicicletă de ziua mea. Şi cum Pegasul meu nu încăpea şi nu permitea închiderea uşilor interioare ale ascensorului, trebuia să ţin cele 2 butoane de sus apăsate până ajungeam cu liftul la destinaţie. Cunoscătorii ştiu care e şusta cu mersul cu liftul cu uşile interioare ale cabinei deshise. Asta la lifturile ceauşiste, of course. :))

Tot pe la vârsta de 11-12 ani am descoperit, urmărindu-i pe Dan, Marius şi Johnny, o chestie care mi s-a părut foarte mişto la vremea respectivă: blocarea liftului din exterior după urcarea persoanei „norocoase” în cabină care vroia să ajungă în linişte şi pace la domiciliu. Sau dacă prindeam pe cineva sosit în vizită, vreun musafir cu flori, cadouri, etc., ghinionul lui!

Pe scurt, pândeam „victima” până se urca în lift. Acesta pornea, apoi cu un băţ de chibrit băgat într-un orificiu din tocul uşii metalice exterioare blocam ascensorul. Astfel cabina se oprea între etaje! „Centrul de comandă” era la parter. Aşa, pur şi simplu. Numai că într-o zi nu aveam beţe de chibrit la mine şi am introdus în găuricea cu pricina…o sârmă găsită atunci pe moment în holul blocului. Copii, nu faceţi asta acasă!

Bineînţeles că m-am electrocutat şi nici azi nu-mi vine să cred cum am scăpat teafăr!!!

Tot răul a fost spre bine. Instantaneu am făcut o figură extraordinară de break-dance care nu-mi ieşea deloc în condiţii normale.:) Radu care a fost martor la acţiunea respectivă m-a turnat la tatăl lui care le-a povestit părinţilor mei toată întâmplarea. După mustrarea binemeritată pe care am primit-o, nu am mai sabotat niciodată utilizarea liftului.

Autor: Cristian Milla, sursa: cristi-raraitu.blogspot.com